July 27, 2021

Cum e cu urarile…

Mi-ar fi simplu tare de tot sa scriu acum o postare lacrimogena, cu urari din suflet si lacrimi in coltul ochiului. Dar nu ar fi sincere urarile deoarece pe prea putini dintre voi ii cunosc. Ei, la fel mi se intampla si cu telefonul mobil (oare ar fi cazul, dupa 10 ani de-acum, sa-mi schimb numarul?)
Primesc mesaje de felicitare, urari si alte uraturi, de la persoane cu care nu am mai vorbit de 2 ani si jumatate (de exemplu), iar inainte nu stiu daca am schimbat prea multe vorbe.  Poate ca sunt eu mai cinica, poate ca nu cred in “adevaratul spirit al Craciunului” (dar hai sa fim seriosi, Craciunul nu sta ascuns in globuri si in sms-uri), poate ca ma buseste rasul cand argumentul e ca omul acela se gandeste la tine FIX de Craciun. Sa-mi fie cu iertare dar toate chestiile astea ma lasa rece, ba chiar ma irita uneori.
Desigur, cunosc si oameni care-mi sunt extrem de dragi si carora le sunt la randu-mi, si care abia de sarbatori apuca si ei sa mai sune, trimita e-mailuri si alte alea.

Ca sa nu se interpreteze gresit, NU POMENESC DE ACESTI OAMENI! Eu ma refer la cei cu care nu am avut vreodata nimic in comun, de care nu m-a legat absolut nimic decat faptul ca am invatat sau am lucrat in aceeasi cladire si uneori ne-am intersectat pe holuri.
Acum vine intrebarea: De ce oare isi consuma sms-urile, timpul pentru a trimite TUTUROR oamenilor din agenda lor mesaje cu urari pe care ori le-au luat de pe internet, ori le-au primit la randul lor. Niste versuri total neinspirate nu o sa-mi aduca nicicand o bucurie in plus sau un Mos Craciun mai bogat, mai darnic. De ce nu va pastrati energia pentru cei cu adevarat dragi?
Astea fiind spuse, va doresc Sarbatori linistite si frumoase celor ce treceti pe aici. Voi imi sunteti dragi fiindca va mai abateti uneori din drumul vostru sa asterneti o privire peste cuvintele mele.