La liber

Buna ziua.Muzica italiana playlist. Daca n-as fi nimerit ca in fiecare dimineata cand ma duc sa-mi fac cafea cu capul in fix aceeasi para pe care-mi promit mereu s-o evit de data viitoare, poate mi-ar fi ramas intacta in minte ideea de articol pe care o  aveam la trezire. Voi scrie automat, fara tema depre ce mi-o veni in gand.
Mi s-au schimbat obiceiurile si programul de cand m-am apropiat de calculator ( indiferent mi-era acesta pana am inceput sa blogaresc). Simt in viata mea o responsabilitate si o disciplina de care inainte sa public zilnic eram libera si nestiutoare. In fapt, nu ma deranjeaza. Nu stiu mai nimic despre directia acestui drum nou pentru mine, nu sunt anturata in viata reala de bloggeri din experienta carora sa aflu,  dar imi place , de ce sa mint, ceea ce se intampla. Oamenii au nevoie sa citeasca si cat timp gasesc in scrierile mele nu profunzimi de intelepciune, nu informatii vitale si nici poezie dar coerenta si onestitate, umor uneori, poate ma vor cauta si-mi vor ramane fideli. Nu am pretentii mari desi as vrea, miraculos, sa rezist in timp in sfera bloggo si chiar mai mult decat atat, sa devin capabila sa conving. Nu am sanse multe in aceasta existenta in care am fost lasata cu un trup bolnavicios care ma limiteaza frustrant de mult. Pe de alta parte, am spus-o de multe ori, a
m  rezervat deja echilibrul psiho-emotional in caz de “esec”.

Pentru mine aceasta luna printre bloggeri a fost ca o luna perfecta de vacanta prelungita cu inca o zi si inca una peste prima,  pornisem intr-o excursie doar. Am ajuns acolo unde nu gandeam sa ajung vreodata, sa aleaga niste necunoscuti pana mai adineauri sa  urmareasca ce am de spus, articol cu articol, cum sa nu ma simt onorata? Ma uit cu atentie la fiecare calator din metrou intrebandu-ma “tu oi fi bloggerul x, pe tine te citesc cu atata drag, tu esti acela care ma incurajezi?” In plus, ma simt ca si cum as face parte dintr-o comunitate aparte si asta ma umple de mandrie. Deasemenea, nu ma asteptam nici sa fiu invitata la joaca folosind cuvintele ca jucarii.
Ieri am facut multe, multe saratele cu de toate si ditamai prajitura cu caise, va jur ca  tinand castronul mare in maini i-am spus sotului “ce rau imi pare ca nu le pot da si prietenilor nostri noi”(le-am facut pentru nasii nostri care ne viziteaza azi, peste cateva ore). In concluzie, desi nu v-am spus mai nimic azi, ma bucur ca am scris cu gandul la oameni buni si talentati. Apropo, voi fi plecata tot weekend-ul, o excursie la Barajul Vidraru si pe Transfagarasan, ma veti uita pana luni?
(Daca vi se pare ca ati recitit un articol vechi, sa stiti totusi ca l-am scris in aceasta dimineata.)