Skip to content
Menu
  • Calatorii WorldWide
  • Calculatore, IT si Software
  • Din Lumea Auto
  • Generale
  • Mici Afaceri
  • Servicii
  • Timp Liber si Distractie

Despre invatarea continua

Posted on August 25, 2018September 12, 2018

Acest articol cuprinde pareri si experiente proprii. Urmatoarele paragrafe nu apartin unui specialist in domeniul psihopedagogiei (desi am facut si eu trei ani de asa ceva insa nu pot sa spun ca am invatat tare mult acolo).
De multe ori, ca multi altii, am spus in facultate: De ce mai facem noi asta daca am studiat-o o data? De ce ne chinuie profii astia repetandu-ne anumite chestii la nesfarsit? Raspunsul, va zic sincer, e unul cat se poate de practic si imi pare rau ca am ajuns abia acum sa-l inteleg, pe propria piele.
Intr-un colectiv de invatamant exista o eterogenitate foarte complexa deci diferite grade de memorare si/sau intelegere de la individ la individ. Atunci cand eu inteleg (si e o foarte mare posibilitate sa fi avut DOAR IMPRESIA ca am inteles), cu siguranta macar un coleg de-al meu nu a inteles. Drept urmare, vine necesitatea reexplicarii, repetarii, schimbarea tehnicii, de acelasi profesor sau un altul, in cadrul aceleiasi materii sau in cadrul alteia. Desigur, cu timpul intervine uitarea, completa sau partiala, de aceea anumite fenomene redevin neexplicate in mintea umana. Asadar, invatarea continua isi are si ea rolul ei, fie prin cursuri de specializare sau prin documentare ceruta de probleme aparute in practica.
Sa dau un exemplu concret. Nu stiu daca din neglijenta sau zapaceala, niciodata nu am inteles care-i faza cu scara logaritmica. Am cautat ca nebuna (ei, exagerez si eu aici) legatura dintre logaritmi si rezultatul afisat in grafic. Dumb me! Raspunsul era cat se poate de usor: In grafic, jos in bara, sunt afisate valorile reale insa distanta dintre punctele de pe grafic este reprezentata de logaritm. De aceea nu-mi explicam eu niciodata legatura intre intervalele grafice diferite  si valorile de pe abscisa. Nah ca v-am incurcat si mai tare! Acum umanistii ma vor blestema.
Revenind la subiectul initial si la importanta invatarii continue. Zilele astea ma tot documentez cu privire la anumite capitole studiate in facultate.

Cercetind cu mai multa atentie anumite aspecte am avut si revelatia de mai sus, am inteles mult mai bine acum ceea ce cu cativa ani in urma lucram mecanic oarecum (intelegeam semnificatia si importanta dar nu stiam cum s-a ajuns acolo).  Lucrurile care imi provocau mari dificultati in a le imbina in anul 1 mi-au fost mult mai clare in anul doi, reluate fiind de alte cadre didactice dar in cadrul aceluiasi curs. Iar ca tanar invatacel e normal sa ai un dascal experimentat care stie sa faca acea conexiune in capsorul tau fiindca a trecut si el prin asta. Mai tarziu, dupa ce vei fi trecut si tu prin multe ape, vei putea sa te descurci singur, asta desigur, necesitand un grad mare de interes si devotament.
Mai e un aspect. Este, desigur, de preferat ca lucrurile repetate sa fie prezentate in alta maniera si cu alte legaturi, adaugiri, etc. Deoarece la un moment dat poate interveni plictisul. Bine, ti se explica o data pe hartie dar de preferat a doua oara sa fie practic. A treia oara pe un aparat nou sau un studiu de caz diferit. De exemplu in domeniul meu nu ma voi plictisi nicicand sa ascult despre comportarea betonului in diferite puneri in opera sau diferite medii de exploatare. Acesta, repet, e unul din multe exemple de acest gen pe care le-as putea da. Sau discutia despre o carte. Atunci cand dezbati cu persoane diferite si auzi mai multe puncte de vedere, nu are cum sa te plictiseasca repetarea rezumatului.
In concluzie, eu promit solemn ca nu voi mai spune niciodata ca repetarea in materie de educatie e rea sau plictisitoare, atata vreme cat se incadreaza in conditiile expuse mai sus. Deoarece repetarea anumitor lucruri duce la dezvoltarea profesionala dar si cea culturala.
Ma declar deci PRO INVATARE CONTINUA!
Sursa foto

Recent Posts

  • Luna Cafe & Bistro: unde botezul devine o poveste minunată, scrisă cu 50 de zâmbete
  • Montaj navigatie auto ieftin sau scump? Alege varianta potrivită pentru tine!
  • De ce cureaua este un accesoriu important?
  • Amenajează-ți casa cu stil: Antichități care te vor face să te simți ca acasă
  • Amplificatoare de semnal telefonic: Îmbunătățirea recepției GSM

Recent Comments

    Archives

    • June 2024
    • May 2024
    • April 2024
    • March 2024
    • February 2024
    • January 2024
    • November 2023
    • October 2023
    • September 2023
    • August 2023
    • July 2023
    • June 2023
    • May 2023
    • April 2023
    • March 2023
    • February 2023
    • January 2023
    • November 2022
    • October 2022
    • September 2022
    • July 2022
    • June 2022
    • April 2022
    • March 2022
    • February 2022
    • January 2022
    • December 2021
    • November 2021
    • October 2021
    • September 2021
    • August 2021
    • July 2021
    • April 2021
    • March 2021
    • February 2021
    • December 2020
    • November 2020
    • October 2020
    • September 2020
    • August 2020
    • July 2020
    • June 2020
    • May 2020
    • March 2020
    • February 2020
    • January 2020
    • August 2019
    • July 2019
    • June 2019
    • May 2019
    • April 2019
    • March 2019
    • February 2019
    • January 2019
    • December 2018
    • November 2018
    • October 2018
    • September 2018
    • August 2018
    • July 2018
    • June 2018
    • May 2018
    • April 2018
    • March 2018
    • February 2018
    • January 2018
    • December 2017
    • November 2017
    • October 2017
    • September 2017
    • August 2017
    • July 2017
    • June 2017
    • May 2017
    • April 2017
    • March 2017
    • February 2017

    Categories

    • Calatorii WorldWide
    • Calculatore, IT si Software
    • Casa
    • Din Lumea Auto
    • Generale
    • Medicina
    • Mici Afaceri
    • Sanatate
    • Servicii
    • Tehnologie
    • Timp Liber si Distractie
    • Uncategorized
    • Utile
    ©2025 | Powered by SuperbThemes!