Penelopiada

Autor: Margaret Atwood, Grupul Editorial Corint, 2008

Vrem sa spunem altfel povestea…
E un mit contemporan, sau… privit contemporan. E povestea istetei Penelopa, sotia lui Odiseu, dar dintr-o alta perspectiva. Da… din perspectiva spiritului acesteia, care a trait cateva mii de ani pe taramul lui Hades, martora a schimbarilor lumii si evolutiei umanitatii.
Daca va hotarati sa o cititi va garantez ca nu va rapeste foarte mult din timp, nu mai mult de 3-4 ore. Dar va veti distra copios, veti privi mitologia cu alti ochi daca ati citit Odiseea. Cu toate acestea, dupa ce veti fi partasi la cele povestite, dupa ce veti fi trait alaturi de credincioasa sotie si de cele 12 slujnice ucise pe nedrept de catre necrutatorul Odiseu, veti putea observa ca orice poveste are mai multe fete si, probabil, diferite finalitati.
Am invatat un cuvant nou, factoid – un lucru acceptat, desi s-ar putea sa nu fie adevarat, adica o speculatie sau o presupunere. Termenul a fost inventat de Norman Mailer in Marilyn Monroe, 1973, cu intelesul de “fapte care nu s-au petrecut inainte de aparitia lor intr-o revista sau intr-un ziar”.
M-am amuzat copios de ironiile aduse deseori in discutie cu privire la comportamentul total infantil al celor cu puteri supranaturale ale celor din zilele noastre, despre diferitele viziuni asupra infernului, despre relatiile dintre material si spiritual. Dupa cum spune si Penelopa, “Candva, demult, oricine dorea sa se consulte cu noi spinteca beregata unei oi, a unei vaci sau a unui porc si lasa sa curga sangele intr-un sant din pamant. […]Dadeam drumul unor profetii vagi: invatasem sa le pastram neclare. De ce sa spunem totul? Aveai nevoie sa-l faci sa repete figura, ca sa afle mai mult, cu alte oi, vaci, porci, etc, etc.[…] Apoi, dupa sute sau, poate, mii de ani, e greu sa tii socoteala, deoarece aici nu exista timp – obiceiurile s-au schimbat.  Nu prea mai ajungeau oamenii vii pe lumea cealalta, iar salasul nostru a fost inlocuit mai tarziu cu o locuinta mai spectaculoasa – gheena, vaiete si scrasniri din dinti, viermi rapaci, demoni cu fruci in maini &
ndash; o sumedenie e efecte speciale. Dar noi continuam sa fim chemati la suprafata, uneori, de magicieni si de scamatori – oameni care erau dispusi sa pactizeze cu puterile infernale – apoi de plevusca, precum spiritisti cu masa, mediumuri, clarvazatori si altii de-aceeasi teapa. Toate acestea erau umilitoare – sa fii nevoit sa te materializezi intr-un cerc de creta  sau in cate un salonas tapisat cu catifea, numai pentru ca voa cineva sa caste gura la tine.”
E amuzant sa privesti fascinatia spiritelor de demult, pline de admiratie pentru noile invetii, dar si aspre in judecata pentru noile moravuri.

Eu una, mai mult sau mai putin, sunt fascinata de legendele lor. Tind astfel sa cred ca, pentru fiecare, ceea ce nu a vazut cu propriii ochi este un motiv de a pune cit mai multe intrebari si de a discuta la nesfarsit despre vremurile respective.
Ceea ce se mai poate observa foarte rapid este eterna raca dintre Penelopa si vestita Elena, cea furata de Paris si pentru care a fost distrusa Troia. Elena era frumoasa, fermecatoare, intr-o alergare perpetua dupa flirt, dispute, admiratie. Penelopa a fost mereu la locul ei, supusa dar desteapta, iar rautatile Elenei nu au deranjat-o niciodata atat de mult pana in momentul in care Odiseu a trebuit sa plece in lupta pentru recuperarea acesteia. Din acel moment Penelopa nu a mai putut trece peste nimic in ceea ce o priveste pe frumoasa pamanteana.
“Era ca o intoarcere in timp, cand barbatii se holbau la ea la fel ca acum. Ii placea sa apara intr-unul din vesmintele sale troiene, prea impopotonat, dupa gustul meu, dar chacun à son goût.”
Citate favorite:
“Apa nu opune rezistenta. Apa curge. Cand iti vari mana prin ea, tot ce simti e o mangaiere. Apa nu e un zid solid, nu te va opri de la nimic. Insa apa se duce intotdeauna unde vrea si, pana la urma, nimic nu ii sta in cale. Apa e rabdatoare. Picaturile de apa farama piatra. Sa nu uiti asta, copila mea. Daca nu poti trece de obstacol, ocoleste-l, asa face apa.”
“Asa ca iti speli mainile e sangele lor, i-am replicat eu. Bineinteles, vorbesc la figurat. O compensatie pentru toate acele cadavre mutilate. Nu mi-am dat seama ca erai capabila sa simti vreo vina.” (Penelopa vorbindu-i Elenei)
“Lucrurile nu se schimba de la o epoca la alta, doar metodele sunt diferite.”
“Daca dorim, putem renaste, insa, trebuie sa bem din Apele Uitarii.”
Concluzii:
Cartea merita citita chiar numai pentru pura fictiune, nu dureaza mult si nu aveti ce pierde, chiar daca nu sunt relatate fapte istorice.
Mi-au placut subtilele ironii la adresa oamenilor de astazi. De ce ne chinuim sa legam misterele lui Marilyn, ale lui Adolf, cand de fapt nu putem sa ne cunoastem pe noi insine? Nu ne dam seama ca stramosii nostri nu au fost cu nimic mai prejos decat noi, ca prejudecatile, vanitatile nu s-au schimbat? Cutia Pandorei a ramas, probabil, deschisa pe veci…